Inspectorul ONJN Suceava și cei doi oameni de afaceri reținuți de DNA au fost arestați preventiv

Inspectorul ONJN Suceava și cei doi oameni de afaceri reținuți de DNA au fost arestați preventiv
Publicat: 16/11/2015, 08:43
Actualizat: 16/11/2015, 08:46

Curtea de Apel Suceava a dispus, în noaptea de duminică spre luni, arestarea preventivă a lui Ioan Teodorescu, funcționar la Oficiul pentru Jocuri de Noroc-Serviciul Teritorial Nord-Est Suceava, și a celor doi administratori de firme din Botoșani, Ștefan Viorel Dănuță și Costel Calistru, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Măsura poate fi contestată în termen de 48 de ore.

Inspectorul de la Oficiul pentru Jocuri de Noroc-Serviciul Teritorial Nord-Est și cei doi oameni de afaceri din județul Botoșani fuseseră reținuți de DNA în dosarul privind suspiciuni de infracțiuni de corupție în care sunt vizate firme profilate pe activități de jocuri de noroc.

Ioan Teodorescu este acuzat de luare de mită (11 infracțiuni), trafic de influență, abuz în serviciu, folosirea în orice mod de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații (2 infracțiuni), omisiunea sesizării, favorizarea făptuitorului și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în timp ce Ștefan Viorel Dănuță este acuzat de dare de mită (2 infracțiuni) și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar Costel Calistru, de dare de mită în formă continuată (2 infracțiuni), cumpărare de influență, complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și instigare la dare de mită.

De asemenea, procurorii au dispus cercetarea sub control judiciar a lui Ionuț Stărică, subcomisar la Poliția Județeană Botoșani – Serviciul de Investigații Criminale, pentru luare de mită în formă continuată, a lui Costică Țîncu și Silviu Spiridon, administratori de firme, pentru dare de mită, dar și a lui Dragoș Constantin Budeanu Pânzariu și Claudiu Bălăucă, pentru complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la dare de mită.

Potrivit anchetei procurorilor, inspectorul de la Oficiul pentru Jocuri de Noroc (ONJN)-Serviciul Teritorial Nord-Est a pretins și a primit sume de bani de la administratorii societăților comerciale vizate în acest dosar, direct ori prin persoane interpuse, „iar în acest fel a contribuit în mod direct la crearea unor prejudicii bugetului consolidat al statului prin neîncasarea sumelor datorate de agenții comerciali sub forma impozitului pe profit, cultivând relații bazate pe cointeresare reciprocă cu proprietarii societăților specializate în jocuri de noroc” din județele Botoșani, Suceava, Iași și Neamț.

Anchetatorii susțin că, în schimbul unor sume de bani, inspectorul ONJN a sprijinit ilegalitățile comise de proprietarii firmelor, făcând controale ce au avut ca scop înlăturarea firmelor concurente, „fiind create în acest fel condițiile apariției și consolidării unui monopol pe piața jocurilor de noroc, în special în județul Botoșani”.

Totodată, inspectorul a promis administratorilor societăților pe care îi proteja că va determina funcționari de la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc București sau de la alte instituții cu atribuții de control în domeniul jocurilor de noroc să nu aplice dispozițiile legale în domeniu sau să aplice sancțiuni mai blânde, scopul fiind de a favoriza administratorii pentru ca aceștia să își poată continua activitățile ilicite, constând în folosirea de aparate de tip „slot machine” fără licență sau autorizații de exploatare, și să dețină monopolul pe piață, „activități care au generat obținerea de profituri substanțiale pentru aceste societăți și care nu erau declarate la stat”.

Mai mult, inspectorul ONJN Suceava îi anunța pe oamenii de afaceri din Botoșani despre controalele inopinate. Astfel, inspectorul Ioan Teodorescu a pretins și primit de la oamenii de afaceri și de la alte persoane sume de bani cuprinse între 100 de lei și 3.000 de euro, pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în timpul unor controale ce aveau ca scop constatarea abaterilor și aplicarea sancțiunilor impuse de legislația în domeniul jocurilor de noroc. De multe ori, banii au fost pretinși și primiți sub forma unor împrumuturi pe care inspectorul nu le-a mai restituit.

Procurorii susțin că, în 28 iulie 2014, Teodorescu a pretins și a primit de la administratorul unei firme din Botoșani, Costel Calistru, mai multe sume de bani, susținând că are influență asupra unui coleg al său și că-l va determina pe acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu ori să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, în scopul acoperirii neregulilor constatate în urma unui control făcut la firma omului de afaceri.

DNA Suceava mai arată că, în 25 iunie 2014, Teodorescu i-a furnizat lui Calistru informații care nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru acesta din urmă de foloase necuvenite, constând în evitarea aplicării unor amenzi sau sancțiuni mai severe. Informațiile respective i-au fost transmise omului de afaceri prin intermediul lui Dragoș Constantin Budeanu Pânzariu, finul omului de afaceri.

Concret, funcționarul l-a anunțat pe Calistru despre controalele care urmau să aibă loc în județul Botoșani.

În urma atenționărilor primite de la funcționarul public, omul de afaceri și-a închis localurile unde avea aparate tip „slot machine” fără licență sau fără autorizație de exploatare, evitând astfel să fie depistate nereguli și aplicate sancțiuni.

La aceeași dată, prin intermediul lui Calistru, inspectorul ONJN Ioan Teodorescu a transmis aceleași informații și lui Costică Țîncu. Ulterior, urmare a unui control, Calistru i-a sugerat acestuia din urmă că ar fi bine să-i dea o sumă de bani lui Teodorescu, în schimbul neaplicării sancțiunilor contravenționale care s-ar fi impus ca urmare a constatării neregulilor depistate.

Procurorii mai susțin că, în cursul lunii octombrie 2014, Teodorescu l-a consiliat pe Calistru cu privire la ceea ce ar fi trebuit să întreprindă pentru a evita aplicarea unei amenzi contravenționale prevăzute de legislația în domeniul jocurilor de noroc.

Consilierea acordată de funcționar omului de afaceri a avut loc în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu scopul de a acoperi comiterea unei contravenții constând în omisiunea anunțării Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, în termen de 5 zile, cu privire la achiziționarea a cinci aparate tip „slot machine” noi.

„Această conduită a funcționarului public a avut ca urmare vătămarea intereselor legale ale ONJN și prejudiciera bugetului de stat cu suma de bani prevăzută cu titlu de amendă și a condus la obținerea unor foloase necuvenite pentru administratorul Calistru Costel, prin neaplicarea amenzii și a măsurii confiscării aparatelor nedeclarate”, susțin procurorii.

DNA Suceava mai arată că, în 25 iunie 2014, în urma unui control făcut la unul din spațiile deținute de Ștefan Viorel Dănuță, unde erau folosite aparate de joc tip „slot machine”, inspectorul ONJN Ioan Teodorescu, deși a constatat săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, nu a sesizat organele de urmărire penală.

De asemenea, cu aceeași ocazie, l-a învățat pe Dănuță să încheie, în fals, cu proprietarul barului unde au fost constatate neregulile, un contract de închiriere antedatat, astfel încât neregulile constatate să nu mai fie de natură penală, ci contravențională, ajutor care a avut drept rezultat împiedicarea cercetărilor într-o cauză penală.

Acest lucru s-a și întâmplat ulterior, Teodorescu și Dănuță determinându-l pe Claudiu Bălăucă, în calitate de reprezentant al firmei respective, să încheie contractul, iar pentru acest „ajutor” Dănuță, prin intermediul lui Bălăucă, i-a remis lui Teodorescu 1.000 de lei.

Procurorii mai arată că, în perioada iunie-decembrie 2014, subcomisarul de poliție Ionuț Stărică de la Poliția Județeană Botoșani – Serviciul de Investigații Criminale a pretins și a primit foloase materiale ce nu i se cuvin. Astfel, cu prilejul organizării unui eveniment privat, în 14 iunie 2014, la un local din Botoșani care îi aparține unui om de afaceri vizat în acest dosar, polițistul a beneficiat de o reducere la jumătate a comisionului pentru personalul restaurantului, respectiv de la 900 de lei la 450 de lei. De asemenea, polițistul a primit prin intermediul unui avocat bani, disimulat, cu titlul de onorariu, în baza unui contract formal de colaborare încheiat în anul 2014.

În acest caz, este urmărit penal și avocatul, de la Baroul Botoșani, pentru complicitate la luare de mită.

În acest caz, sâmbătă au avut loc 71 de percheziții în județele Suceava, Botoșani, Iași și Neamț, din care două la sediile unor instituții publice, iar restul la sediile unor societăți comerciale și la locuințele unor persoane. Ulterior, peste o sută de persoane au fost audiate de procurorii DNA Suceava.

Surse judiciare arătau că, în urma cercetărilor, s-a stabilit că, în perioada 2014-2015, funcționari publici de la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc – Serviciul Teritorial Nord-Est au desfășurat activități ilicite în județele Botoșani, Suceava, Iași și Neamț, sprijinind și protejând firme profilate pe activități de jocuri de noroc și pariuri, deținute de oameni de afaceri din Botoșani în cele patru județe, aceștia fiind favorizați în timpul unor controale, astfel încât să nu fie sancționați.

În urma verificărilor s-a stabilit că firmele respective, prin administratorii lor, au pus la punct un mecanism de fraudare a bugetului de stat prin folosirea unor echipamente de tip „slot-machine”, fără licență și autorizație de exploatare, în 404 puncte de lucru.

În cele peste 400 de puncte de lucru, au fost instalate ilegal aproximativ 2.000 de aparate de tip „slot-machine”.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
China anunță că a construit o armă similară cu Steaua Morții din „Războiul Stelelor”